Profilul unei suprafețe
Singurul simbol care poate controla deodată forma, orientarea și poziția — și răspunsul corect pentru tot ce celelalte simboluri nu pot descrie.
Ce controlează
Profilul unei suprafețe limitează cât de mult se poate abate o suprafață întreagă de la forma pe care o definește desenul. Zona urmează forma teoretic exactă pe toată suprafața, nu secțiune cu secțiune.
Ce îl face cel mai puternic control din standard este ce se întâmplă când se adaugă referințe. Singur, constrânge forma; raportat la referințe, constrânge forma, unghiul și locul împreună, într-o singură notare.
Zona de toleranță
Spațiul dintre două suprafețe care înfășoară sfere cu diametrul indicat, ale căror centre stau pe forma teoretic exactă — în practică o pereche de suprafețe decalate de o parte și de alta a ei, la distanța totală indicată. Ca la profilul liniei, construcția prin înfășurare diferă de un simplu decalaj doar acolo unde forma teoretic exactă devine concavă mai strâns decât jumătate din toleranță. Toată suprafața trebuie să se afle între ele.
Încercați în 3D
Vizualizarea 3D interactivă are nevoie de WebGL. Zona de toleranță este descrisă complet mai sus.
În toleranță
Trageți pentru a exagera abaterea. Piesa este arătată mult mărit, ca zona să rămână vizibilă.
Citirea notării
Toată această suprafață trebuie să se afle între două suprafețe aflate la 0,05 mm, care urmează forma teoretic exactă. Fără o referință numită, zona plutește odată cu suprafața: notarea controlează deci forma și lasă poziția liberă.
Când o folosești
- O suprafață injectată sau turnată cu curbură compusă, pe care niciun alt simbol nu o poate descrie.
- O cavitate de matriță sau o față de poanson, unde forma este dată de model și trebuie ținută pe toată aria.
- O față care altfel ar purta separat planitate, paralelism și poziție — o singură notare de profil le poate spune pe toate trei.
Cum se măsoară
- O mașină de măsurat în coordonate scanează o rețea sau mai multe trasee pe suprafață, iar software-ul compară fiecare punct cu modelul nominal și raportează abaterea de o parte și de alta.
- Un palpator de scanare sau un scaner optic se folosește acolo unde suprafața este liberă, iar palparea punct cu punct ar dura prea mult.
- Raportul este de obicei o hartă colorată a abaterilor, care arată unde suprafața este înaltă sau joasă, nu doar dacă a trecut.
Cum o aplici corect
- Trimiteți modelul odată cu desenul, fiindcă zona urmează forma teoretic exactă, iar forma teoretic exactă este exact atât de clară cât geometria care o definește.
- Adăugați referințe când suprafața trebuie să stea și undeva, și lăsați-le deoparte când contează doar forma — același simbol face ambele treburi.
- Înlocuiți un teanc de notări separate cu o singură toleranță de profil doar acolo unde cerințele sunt de același ordin de mărime. O singură valoare de profil raportată la referințe controlează forma, orientarea și poziția cu același număr — o față care poartă planitate 0,05, paralelism 0,1 și poziție 0,2 nu poate fi comasată fără să strângeți poziția de patru ori sau să slăbiți forma de patru ori. Unde diferă: profil pentru poziție și un cadru suplimentar pentru formă.
Întrebări frecvente
Ce simboluri poate înlocui profilul suprafeței?
Pentru o singură suprafață, pe majoritatea. Raportat la referințele potrivite, controlează planitatea, paralelismul, perpendicularitatea, înclinarea și poziția într-o singură afirmație, fiindcă o zonă fixă în spațiu constrânge deodată forma, unghiul și locul. Acolo unde o față ar purta altfel trei sau patru notări separate care trebuie toate împăcate, o singură toleranță de profil este de obicei mai clară și mai ieftin de verificat. Dimensiunea unui element de dimensiune nu o controlează, iar acolo unde se dorește o notare de formă mai strânsă în interiorul zonei de profil, este nevoie în continuare de o notare suplimentară.
Cum se tolerează o suprafață liberă fără el?
În mare, nu se poate. Celelalte simboluri geometrice presupun toate un ideal simplu — un plan, un cilindru, un cerc — iar o suprafață injectată sau turnată cu curbură compusă nu se potrivește niciunuia. Profilul este singurul control a cărui zonă ia forma pe care o definește modelul, de aceea este răspunsul obișnuit pentru suprafețele de matriță și de sculă.
Ce se schimbă când se adaugă referințe?
Zona încetează să plutească. Fără referințe urmează suprafața oriunde s-ar afla, deci se judecă doar forma. Cu referințe este fixată în spațiu față de ele, iar o suprafață cu forma corectă în locul greșit cade acum. Același simbol și același număr înseamnă două cerințe destul de diferite, după cum celulele de referință sunt sau nu completate.
Cât costă verificarea?
Mai mult decât un diametru și mai puțin decât se așteaptă lumea. Are nevoie de o mașină de măsurat cu modelul nominal încărcat și destule puncte pe suprafață cât să aibă sens — la o formă liberă, adică un palpator de scanare, nu câteva atingeri. Rezultatul este o hartă a abaterilor, deci aceeași măsurătoare care acceptă piesa arată și unde trebuie corectată scula, ceea ce de obicei se plătește singur la a doua iterație.
Aceste pagini explică standardele publicate ca material de referință și descriu zonele de toleranță definite în ele. Valorile din exemple sunt ilustrative. Ce poate ține o piesă anume depinde de geometrie, material și proces și se convine pentru fiecare desen în parte.